Povesti pentru a-mi imblanzi iubita....

....le-a scornit Radu Cosasu (n.29 octombrie 1930,Bacau)

Am gasit o poveste din acest volum pe agonia.ro: Ca sa farmec o femeie.... "Ca să farmec odată o femeie, am dus-o la un meci de rugby. Ne-am despărţit repede, cast şi demn. Ca să mă împac cu alta, i-am citit o noapte întreagă Nasul lui Gogol. Într-atât mă înhiba amintirea lecturii lui Raicu, de pe vremuri, încât ceea ce i-am citit a tras-o la un somn bun pe-un colţ de pernă, lângă umărul meu. Să citeşti la trei dimineaţa Nasul, singur, cu glas tare, ca o sfidare a somnului iubitei, e o situaţie din Jurnalul unui nebun pe care mi-am asumat-o, fără urât, jghiab căzut la margine de preerie. O fată, cândva, mi-a plăcut fără margini şi i-am căzut în genunchi murmurându-i: "Mangafaua pleacă mâine la Ploieşti, rămân singură şi ambetată, vino să-i tragem un chef, a ta adorantă, Miţa" - şi fata a fugit în noapte, din parc, de lângă statuile enorme ale lui Paciurea, acasă, în Dămăroaia şi nu ne-am mai văzut, a speriat-o cuvântul "mangafaua", desigur, straniu ca o grotă abia luminată de soarele câtorva vocale. În alte vremuri, stând lângă Foişor, ca să-mi bucur iubita, plecam cu sacoşa la Hala Traian să cumpăr gheaţă şi fructe, îi plăcea să se trezească la trei noaptea, să-mi ceară un măr şi adormea fărâmiţându-i încet sâmburii. Până când într-o zi a adus, sus, în mansardă, un frigider nou şi n-am mai putut îndura. S-a restras încet-încet, în vârful picioarelor, punându-şi palma la gură. Nepotolit, pentru o inspectoare şcolară am stat o zi întreagă la coadă, să iau două bilete la Cartagina în flăcări. Filmul i s-a părut needucativ şi lung. Cândva, mergeam pe strada Muzeului Zambaccian şi o talentată şahistă m-a întrebat dacă am acasă o veioză cu picior înalt, ca aceea văzută prin fereastra unei ambasade asiatice. Am fost prea spontan şi i-am spus "nu". Am condus-o până la staţia liniei de troleibuz 81, stătea în Chitila, schimba două tramvaie, era de neînţeles ce vis purta veioza în mintea ei. Doar tu, doar tu, esclavă a iubirii, ai putut să te îndrăgosteşti de mine, când nu mai speram, acceptându-mă lângă tine, eu purtând o sacoşă albastră, de nailon, în care pusesem o sticlă cu drojdie de bere necesară unei mătuşi din Filaret în lupta ei antistafilococică, şi o franzelă albă. Doar tu ai putut să-mi propui după ce ai urlat scurt "ce-i cu sticla asta?", să cumpărăm de la lactate un borcan cu smântână, să rupem în două franzela şi să mâncăm imediat smântână cu pâine, aşezându-ne pe o bancă, într-un parc, în plin centrul Capitalei, ca doi superiori ţărani, în trecere prin Bucureşti, spre Oarba de Mureş."